De multe ori ne întrebăm cum să reducem risipa alimentară și să congelăm uşor şi rapid diferite produse, inclusiv mâncăruri gătite, carne, sosuri şi supe. Vă oferim o soluţie simplă şi eficientă! Un sfat care e posibil să pară evident, dar deseori cu toţii uităm de el – congelarea hranei în plus înainte ca aceasta să ajungă să se strice. Mai jos veţi găsi informaţii utile referitoare la subiectul acesta, precum şi câteva reguli generale de congelare pentru a reduce cantitatea deşeurilor alimentare, propuse de Liebherr.
1. Consumați inteligent si alegeți alimentele potrivite pentru congelare
Înainte de toate, vom atrage atenţia asupra grupurilor de alimente pentru care congelarea nu este recomandată, respectiv este important să fie consumate cu prioritate pentru a nu ajunge să fie aruncate la gunoi. Printre alimentele la care congelarea nu este recomandată se numără: salate de frunze verzi, cartofi, ouă, iaurt, brânzeturi moi, creme de brânzeturi, smântână, usturoi, condimente uscate, paste, orez, fructe şi legume cu conţinut ridicat de apă, deserturi crocante.
Este important să se ţină cont că în cazul congelării, acestea îşi vor pierde textura si nutrienţii din compoziţia lor. Aceasta este motivul de bază pentru care recomandăm să se evite congelarea lor.
2. Congelarea necesită o pregătire specială în prealabil
În funcţie de calităţile diferitelor tipuri de alimente, este recomandat ca acestea să fie pregătite cu atenţie pentru procesul de congelare. Pregătirile pentru congelare sunt facile, nu ocupă mult timp, garantează calităţile iniţiale ale produselor după decongelare şi totodată ajută la reducerea deşeurilor. Respectiv, este normal ca legumele şi carnea să fie tratate în mod diferit pentru procesul de congelare.
Sfaturi de congelare ale diferitelor tipuri de alimente:
Carne gatită la cuptor - Se congelează in porţii mari sau feliată punându-se folie între felii.
Termen de depozitare: 3 luni
Mâncăruri gătite - Porţionati mâncarea în recipiente pentru depozitare. Nu ar trebui folosite recipiente din plastic.
Termen de depozitare: 3 luni
Porc - Porţionati şi împachetaţi.
Termen de depozitare: 2-3 luni.
Vită - Taiaţi carnea în felii subţiri punând folie între ele.
Termen de depozitare: 9-12 luni.
Supe - Este recomandat ca supele care se congelează să fie preparate cu cât mai puţine grăsimi. Porţionaţi în recipiente pentru depozitare şi conservaţi în congelator.
Termen de depozitare: 4-6 luni
3. Depozitaţi cantităţi exacte
Fructe şi legume: până la 1 kg într-un recipient pentru depozitare
Carne: până la 3 kg într-un recipient pentru depozitare
Mâncăruri: până la 1 kg într-un recipient pentru depozitare
4. Folosiţi împachetări potrivite
Hrana tare (ex: carne, legume, pâine sau mâncăruri la cuptor) care după decongelare se foloseşte pentru gătire, este recomandabil să fie depozitată în pungi sau folie.
Hrana lichida sau moale (ex: sucuri, supe, umpluturi moi cu fructe) este important să se depoziteze în recipiente care asigură o închidere etanşă pentru a se evita vărsarea. Astfel de recipiente sunt, de exemplu, diferitele tipuri de cutii special create pentru congelare.
În ceea ce privește risipa de hrană, totul depinde doar de noi! Congelând în mod corect și eficient, reducem riscul de a arunca în mod excesiv mâncăruri şi produse alimentare. Tot ce avem de făcut este să achiziţionăm recipientele potrivite şi să congelăm! Şi dacă încă nu aveţi un congelator potrivit, îl puteţi găsi aici, în gama noastră de congelatoare de înaltă calitate.
https://www.premium-electrocasnice.ro/aparate-frigorifice.html?brand=90